Din nou Concurs de Iarnă la Biocom: provocarea de patru luni 2024–25 începe în noiembrie!

Deoarece inițiativa de anul trecut a fost un succes, Biocom anunță Provocarea de Iarnă și pentru anul acesta. Procesul de patru luni, cu condiții practic identice cu cele de anul trecut, se va desfășura și de această dată între noiembrie și februarie. Scopul este același: încurajarea activității membrilor rețelei și în acest fel extinderea echipelor, atenuarea izolării din sezonul rece, stimularea stabilirii de contacte și a menținerii acestora – toate acestea în spiritul sănătății și al eficienței. Provocarea este o oportunitate excelentă de a avansa pentru cei care încă nu sunt manageri de rețea, iar managerii de rețea și de această dată pot beneficia de premii suplimentare. Iată condițiile de participare la concurs cunoscute de anul trecut, care pot fi îndeplinite de către toată lumea.

Din noiembrie până în februarie

Ideea este următoarea: Provocarea de Iarnă înseamnă 1000-1000-2000-3000 de puncte, repartizate pe patru luni, începând cu 1 noiembrie – adaptându-ne la particularitățile sezonului festiv, încurajând menținerea și avântul de la sfârșitul anului, precum și accelerarea și impulsul de la începutul noului an. Competiția nu este axată pe vânzări, ci pe dezvoltare, cu utilizarea practică a tehnicilor de construire în adâncime.

Perioada concursului, punctele, prevederi – liniile noi și cele vechi contează deopotrivă

  • Tot așa ca data trecută, concursul durează 4 luni, de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii, adică de la 1 noiembrie 2024 până la 28 februarie 2025.
  • În noiembrie este necesară o creștere de cel puțin 1000 de puncte față de 31 octombrie, care trebuie realizată pe linia de  concurs nou lansată. Cu alte cuvinte: se poate „intra” în concurs cu 1000 de puncte noi.
  • Și de data aceasta pot fi lansate până la 3 linii noi de concurs în noiembrie. (Acestea trebuie să fie indicate în formularul de participare).
  • Cele 200 de PV proprii nu sunt luate în calcul din punct de vedere al performanței – nu cumva cineva să se concentreze pe achizițiile proprii în loc de dezvoltarea și stimularea rețelei existente. Totuși, realizarea celor 200 de puncte proprii este o cerință de bază și pe perioada concursului, fiind un semn vital al activității de construire a rețelei și baza planului de marketing.
  • Cerința pentru luna decembrie este, de asemenea, de 1000 de PV, ca și în noiembrie, dar condițiile sunt „mai ușoare” decât în noiembrie. Cele 1000 de PV ar putea fi alcătuite din următoarele: cel puțin jumătate (adică minim 500 de PV) trebuie să provină din liniile noi lansate după 1 noiembrie 2024 și restul punctelor (adică 500 de  PV) din liniile existente la 31 octombrie. O facilitate este, așadar, faptul că în decembrie, o lună mai scurtă din punct de vedere al activității și mai festivă, creșterea în plus nu este obligatorie (dar nici interzisă!), ci doar trebuie păstrat progresul de 1000 de puncte.
  • În ianuarie, deja vorbim despre 2000 de PV, iar în februarie cerința este de plus 3000 de PV. Facilitatea constă în faptul că atât în ianuarie, cât și în februarie, jumătate din creșterea cerută de regulamentul concursului (1000 și, respectiv, 1500 de puncte) trebuie să fie pe linia de concurs. Cealaltă jumătate din creștere poate fi obținută și cu ajutorul celor care nu sunt pe  liniile de concurs. În acest fel îi încurajăm pe concurenți să păstreze legătura cu vechii cumpărători!

 La ce să fiți atenți: premiem activitatea reală de construire a rețelei

  • Chiar dacă din cele prezentate mai sus rezultă că analizăm rulajul părților neacoperite, conducerea își rezervă și acum dreptul de a privi inclusiv imaginea de ansamblu, ceea ce înseamnă că față de starea de la 31 octombrie nu numai că nu poate să scadă numărul total de puncte de grup, ci la sfârșitul lunii februarie trebuie să fie din start cu 3000 mai mult! Trebuie, așadar, evitată regruparea conștientă a punctelor, cumpărăturilor!
  • La finalul provocării, conducerea va evalua individual fiecare structură trimisă și va anunța după aceasta câștigătorii, acordând prioritate aspectelor legate de construirea rețelei.
  • Merită să răspundem unor nevoi reale, căci dacă cineva are mai multe colete nepreluate pe liniile sale  de concurs, neacoperite, colete returnate la companie nedeschise, acest lucru este o piedică și de această dată în privința acceptării îndeplinirii concursului, chiar dacă, de altfel, au fost realizate punctele cerute.
  • Fiecare persoană poate participa la concurs numai în nume propriu. (NU POATE FI nici un alt membru din familie – bunic, mamă, copii, părinte, soț, soție…!)
  • La concurs se poate participa doar cu numele și poziția din sistem, valabile la data de 31 octombrie. Acest lucru înseamnă că recunoașterea este acordată doar pentru modul în care cineva este prezent în sistem. (Nu există posibilitatea de a transcrie numele pentru recunoaștere, fiecare trebuie să îndeplinească concursul în nume propriu!)
  • Persoanele sub 18 ani nu pot participa la concurs.

Ce trebuie făcut de la o lună la alta!

Pentru a simplifica lucrurile, haideți să vedem ce trebuie făcut defalcat pe luni.

În noiembrie: sponsorizează linii noi pe care le pornești după 1 noiembrie 2024, până la cel mult trei – pe care le vei marca în e-mailul standard trimis către companie, acestea vor conta pe tot parcursul concursului. Realizează cel puțin 1000 de puncte pe noua (noile) linie (linii).

În decembrie: sarcina este menținerea creșterii realizate în noiembrie. Poți continua să-ți dezvolți linia  de concurs, dar te poți baza și pe activarea membrilor mai vechi. Acum nu mai poți iniția linii noi, ci este nevoie de cel puțin 500 de PV de pe liniile  de concurs  înregistrate în noiembrie, respectiv 500 de PV suplimentare de pe liniile vechi (care erau deja în grupul tău înainte de 31 octombrie). Sună-ți vechii membri înregistrați, poate ușor uitați sau care, din anumite motive, nu au dat semn de viață în ultima perioadă – și hai să obținem și de aici câteva puncte noi față de punctele finale din octombrie! Este important să păstrezi și în decembrie creșterea minimă de 1000  PV  din noiembrie!

În ianuarie: trebuie doar dublată numai performanța. Cu alte cuvinte: sunt necesare 2000 de puncte noi, dar facilitatea este că cel puțin jumătate (minim 1000 de PV) trebuie să provină de pe linia (liniile) de concurs și restul punctelor (1000 de PV) de la cumpărătorii vechi.

În februarie: sarcina este similară cu cea din ianuarie, doar cu o miză mai ridicată. Acum este deja necesar un progres total de 3000 de puncte. Proporțiile nu se schimbă: cel puțin jumătate (minim 1500 de PV) trebuie să provină de pe linii de  concurs și restul punctelor (1500 de PV) pot fi de la echipe „vechi”. Și gata!

Nu calcula prea mult, ci pune-te pe treabă

Încă un sfat: nu trebuie să „cântărești” prea mult și să calculezi cu zecimale pentru a avea jumătate și jumătate! Un exemplu: în decembrie, raportul ar putea fi și de 500-500 (lucru cam greu de obținut, dar nu imposibil…), dar este mult mai realist să ai 600 de pe liniile noi și 400 de pe cele vechi. Dar invers este interzis! Nu este însă interzis ca cele 1000-1000-2000-3000 de puncte cerute să provină în întregime de pe liniile de concurs. Dar, ca facilitate, nu este obligatoriu! Și probabil că este de la sine înțeles: oricum nu merită să calculezi până la limită – mai bine să fie mai mare progresul decât cele 1000 de PV cerute …

Cine poate participa?

De data asta, răspunsul este simplu: toți cei care sunt deja membri Biocom la 31 octombrie 2024, indiferent dacă sunt manageri de rețea sau începători – înregistrați în ultima zi – și indiferent de țara în care locuiesc.

Ce le oferim celor care nu sunt încă manageri de rețea?

Concursul firmei, ca întotdeauna, este creat pentru ei. Biocom încearcă să ofere în acest fel oportunitatea unei dezvoltări rapide, căci este ușor de văzut că cei care parcurg cu succes toate cele patru luni se vor afla deja în pragul poziției de manager sau, dacă au deja baza pe care să construiască, îl și pot trece cu ușurință. Aceștia vor câștiga și o cină exclusivă cu conducerea, cu ceremonia de premiere, în cadrul Galei Câștigătorilor. Data și locul de desfășurare preconizate sunt încă în curs de clarificare. Cei în cauză vor fi notificați prin intermediul canalelor obișnuite. (Prima ocazie în primăvară a fost simultan gală de premiere, cină, spectacol cu vedete și petrecere).

Ce le oferim managerilor de rețea?

Această provocare inițiată de firmă este deosebit de motivantă și pentru managerii de rețea. Bineînțeles, cel care îndeplinește condițiile concursului detaliate mai sus, va beneficia de participarea la dineul de decernarea a diplomelor, în companie exclusivistă. Acesta este însă, în același timp, și „punctul de intrare” pentru managerii de rețea! Deoarece, dacă și unul dintre cei sponsorizați de către ei, care la 31 octombrie făcea deja parte din echipa lor neacoperită, reușește acest lucru, atunci managerul respectiv va câștiga o  vacanță de vis din partea Biocom! Mai mult, dacă reușește să ducă treaba la bun sfârșit nu cu unul, ci cu doi dintre colaboratorii săi, firma va invita în excursia de vis și partenerul sau partenera managerului de rețea care i-a ajutat pe cei doi concurenți. Pe lângă ducerea la bun sfârșit a provocării, este necesar ca cel sponsorizat (cei sponsorizați) să și certifice acest lucru, adică să menționeze pe formular că el/ea a fost managerul de rețea care a lucrat pentru succesul său în concurs. (Dorim să vă amintim: premiul pentru provocarea anterioară a fost o excursie în Oman).

Înscrierea se face cu munca depusă

De data aceasta, concurentul trebuie să completeze un formular descărcabil și să îl trimită la adresa: verseny@biocomag.ch de pe propria sa adresă de e-mail. Acum aceasta este modalitatea de înscriere. Termenul limită este: 3 decembrie 2024. (Acesta este un termen-limită „cu decădere din drepturi”. Așadar, cine nu se înscrie la timp, chiar dacă crede că a îndeplinit condițiile, nu va fi luat în considerare și noi nu vom verifica din inițiativa noastră dacă cineva le-a îndeplinit.) Acest lucru trebuie repetat la sfârșitul procesului: dacă cineva a rămas în concurs, adică a absolvit a doua, a treia și a patra lună, trebuie să trimită la sfârșit un e-mail până la 3 martie 2025, pentru a dovedi că a îndeplinit condițiile. Noi verificăm îndeplinirea cerințelor doar în cazul celor care au trimis mesajul!

Înscriere cu ajutorul formularului

Facilitate: am creat un formular (disponibil pentru descărcare din acest articol, de pe pagina noastră oficială de Facebook și din submeniul „Materiale de descărcat” din meniul „Contul meu” al fiecărui magazin online). Completarea acestuia poate reduce numărul greșelilor, deoarece se cer răspunsuri la întrebări simple, cum ar fi: împreună cu cine ai concurat, numărul lor de înregistrare, punctele lor etc. Încă un lucru important de făcut: trebuie menționat managerul de rețea (dacă este cazul) care te-a ajutat/sponsorizat în mod real și activ să îndeplinești prima lună de concurs. Acest lucru îl va ajuta pe acesta în  concursul  său  ”separat”.

Mult succes!

În final, ce altceva îți putem ura decât: mult succes! Știm că au existat provocări în diferite moduri și în diferite sisteme de la o ramură la alta, dorim să consolidăm tocmai acest mod de gândire prin această oportunitate, care este deschisă pentru toată lumea, oferind șansa dezvoltării și în sezonul rece. Îți dorim  un concurs la temperatură maximă și succese fierbinți!

Formularul de înregistrare poate fi descărcat de aici.