După o schimbare reușită, să vedem și partea dezvoltării unei afaceri.
Mă numesc Szekrényes Zoltán, iar drumul meu în lumea Biocomului a început într-o zi de 4 februarie a anului 2021.
După ce am reușit cu ajutorul Reg-Enorului și a altor produse să slăbesc 14 kg, nu doar că m-am simțit excelent, dar am fost captivat de buna dispoziție a sponsorilor mei, de energia și pasiunea cu care transmit lucrurile, de faptul că la fiecare 3-4 săptămâni participau la câte un nou seminar, ulterior fiind și eu invitat la una dintre seminariile desfășurate la Sovata.
Nu doar că a fost un seminar extraordinar, însă a fost pentru mine o oportunitate în vederea dezvoltării personale. Atunci sponsorul meu m-a întrebat dacă aleg să țin succesul meu sub cheie sau am să le împărtășesc și altor persoane, putând fi chiar răsplătit financiar de către Biocom în urma implicării mele în afacere.
A fost momentul în care am hotărât să-mi ridic propria afacere în cadrul Biocom, nu doar ca și consumator, dar și să-mi fac munca să fie plătită.
Prin multă perseverență și implicare, am reușit să ating nivelul 5 în cadrul Biocom încă după prima lună de la înscriere, urmând ca după alte 7 luni să ajung coordonator de rețea. Sperând ca la seminarul din toamnă organizat de Biocom, să pot participa și cu alți coordonatori de rețea din echipa mea, cărora am putut prin exemplul personal să le transmit toată cunoașterea mea în vederea atingerii obiectivelor în cadrul afacerii.
Piața din România este încă în plină ascensiune din punct de vedere al dezvoltării și cunoașterii acestor produse.
În proporție de 80% din piață este liberă, oamenii necunoscând încă produsele și beneficiile acestor produse minunate, nu doar utile, dar și organice.
Piața din România are nevoie de colaboratori și lideri, de oameni care își doresc să se dezvolte profesional și personal.
Eu sunt nu doar bucuros, dar și recunoscător că am avut ocazia să mă alătur familiei Biocom, schimbându-mi viața și mentalitatea cu ajutorul acestor produse, alături de oamenii care mă susțin. Aștept și alți oameni interesați și dornici să-și atingă țelurile alături de mine. Prin perseverență, prin munca ta și a mea împreună cu cea a colegilor am putea schimba viața a multor familii, aducând un plus în viața lor.
Împreună suntem o echipă!
Împreună suntem puternici!